Candidatul PSD pentru Parlamentul Romaniei, Razvan Cuc se recomanda giurgiuvenilor

Dragi giurgiuveni,

Numele meu este Răzvan Cuc şi îmi doresc ca, începând cu data de 11 decembrie, să fiu deputatul dumneavoastră, al oamenilor din municipiul şi judeţul Giurgiu.

Am 33 de ani, sunt căsătorit şi, de 4 luni, sunt şi tată de băiat. Am fost crescut într-o familie de oameni oneşti, de la care am învăţat ce înseamnă bunătatea, omenia şi respectul pentru ceilalţi, valori pe care, mai târziu, le voi transmite şi eu copiilor mei.

Unii vor spune că sunt prea tânăr. Poate. Am avut însă privilegiul să mă bucur de încrederea unei echipe puternice, care promovează şi încurajează împlicarea tinerilor în politică, lucru pentru care le sunt recunoscător.

Am înţeles că în viaţă, fără o pregătire temeinică, nu poţi să faci lucrurile pe care ţi le doreşti, iar pentru asta m-am dedicat studiului, urmând cursurile Facultăţii de Drept şi Facultatea de Studii Economice ale Integrării Europene. Am beneficiat de burse şi stagii de pregătire în străinătate, lucru care m-a ajutat nu doar să cunosc lumea ci să văd mai bine ce îmi doresc: să pot să mă afirm în ţara mea, să fac ceva pentru ca oamenii ei să poată avea o viaţă mai bună. Chiar dacă am avut oportunităţi de a lucra fie în străinătate fie în instituţii centrale, am considerat că trebuie să mă reîntorc în Giurgiu, locul în care se află oamenii dragi sufletului meu.

Intrarea în politică şi munca în administraţie mi-au dat ocazia să cunosc problemele reale ale oraşului şi judeţului nostru. Din păcate, sunt încă multe de rezolvat, dar asta nu mă sperie, ştiu ce am de făcut, şi am deplina încredere că împreună, alături de colegii mei şi un viitor guvern PSD, vom reda bunăstarea şi demnitatea giurgiuvenilor. Am curajul să afirm acest lucru, deoarece toate guvernările PSD au creat creştere economică şi o viaţă mai liniştită pentru români.

Acest lucru îmi dă curajul să stau cu demnitate în faţa dumneavoastră şi să vă cer ca, pe data de 11 decembrie 2016, să aveţi încredere în bunele mele intenţii, în dorinţa de a-mi lega numele de proiectele ce vor face din oraşul şi judeţul nostru o zonă prosperă şi în care copiii noştri să-şi poată proiecta viitorul şi vă asigur că voi folosi fiecare zi a acestui mandat pentru a aduce măcar un plus de bunăstare cetăţenilor municipiului şi judeţului Giurgiu.

Acum e vremea să credem în România şi în oamenii ei.

Cu sinceritate şi respect,
Răzvan Cuc”

Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Giurgiu, editat de SC MANADY-PRESS SRL, cod mandatar financiar AEP 11160007

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *