Candidatul ALDE Giurgiu pentru Senatul Romaniei se recomanda

Numele meu este Vasile Mustățea. M-am născut în Malu, dar am copilărit și am crescut  în Vedea. Am studiat la școala din Vedea, apoi la Liceul Ion Maiorescu. Am fost student la ASE și-n perioada liceului și a facultății am făcut sport de performanță. După facultate am fost  repartizat ca economist la Combinatul din Călărași, apoi am lucrat la Combinatul Chimic din  Giurgiu. După revoluție am lucrat la Zirom, apoi am fost secretar general al Prefecturii Giurgiu, director general la Primărie, primul administrator public al municipiului Giurgiu, prefect, senator, secretar al Comisiei economice din Senat, președintele Consiliului Județean Giurgiu. Sunt căsătorit, am o fată și de curând fericirea mea este și mai mare, fiindcă sunt bunic, iar  nepoțica mea este minunată.

La ALDE Giurgiu a avut loc un proces democratic de alegeri în sânul partidului. Ne-am depus  cererea de a candida, iar Delegația Permanentă a votat. Astfel, sunt cel care ocupă prima poziție pe lista de candidați ALDE Giurgiu pentru Senat și, dacă îmi permiteți, ALDE Giurgiu  este pe prima poziție pe buletinul de vot și în urma tragerii la sorți. Cred că, la votul intern, colegii au avut în vedere și experiența mea în administrație și în legislativ. Sper ca încrederea  colegilor și activitatea mea de până acum să fie bine-văzute și de către concetățenii mei  giurgiuveni, ca să obținem un rezultat foarte bun.

 Proiectul meu se  referă  la schimbarea reală a sistemului politic la nivel național, nu prin distrugere, ci prin îmbunătățire. Voi iniția modificarea legii finanțelor publice locale, cu privire la algoritmul de repartizare a sumelor de echilibrare pe județe și pe localități. Îmi doresc  eliminarea neconcordanțelor între actele normative, care reglează activitatea administrației publice locale și a statutului aleșilor locali. Dar vreau și să susțin autoritățile publice locale din județul Giurgiu, în sensul alocării echilibrate a fondurilor de la Bugetul de stat, necesare realizării lucrărilor de infrastructură, investiții în școli etc. Voi susține prin inițiative legislative remedierea problemelor constatate la nivelul actualelor acte normative și voi fi alături de  inițiativele legislative elaborate de ALDE.

 Votul uninominal avantajează partidele mari, care au mulți primari și structuri organizaționale consolidate. Perpetuarea acestui sistem de vot ar fi dus inevitabil la polarizarea vieții politice, guvernarea devenind apanajul unui partid-două. Sistemul pe liste și cu prag electoral dă  posibilitatea partidelor mijlocii și mici să ajungă în Parlament, consolidându-se astfel  parlamentarismul, democrația și diversitatea de idei.

 Mi-am dorit mereu să fac ceva, să las în urmă un loc mai bun pentru cei ce vin după noi, pentru generația aceasta nerăbdătoare, dar binecuvântată de Dumnezeu cu o țară și cu vremuri de pace, dar haos și nevroză la nivel de sistem, în așa fel încât lucrurile să fie mai simple, iar administrația mai eficientă și mai puțin birocratică. Pentru viitorul lor vreau să lupt în Parlament și țin să mai spun că eu nu am avut niciodată probleme cu legea, nu am de gând să am nici de acum înainte. Pentru că am avut mereu în viață principiul de a nu mă lăuda singur, ci de a demonstra prin muncă și rezultate, câteodată am greșit. Puțini știu că eu am inițiat și susținut, cu un consiliu ostil, reabilitarea Spitalului Județean Giurgiu, a Teatrului Tudor Vianu și a Bibliotecii I.A. Basarabescu, a multor drumuri județene, dar și că am adus la bun sfârșit multe proiecte europene. Poate cândva se va vorbi și despre acestea, eu vreau ca giurgiuvenii să se bucure de ele, fiindcă am încercat să-mi rezolv obligațiile din fișa postului. S-a spus că am ajutat mulți oameni și bisericile. Cred că ați fi făcut la fel. Politica se face pentru oameni, indiferent de partid, de opțiune , dar ținând seama de probleme, iar dacă am și greșit, am încercat să-mi repar erorile, fiindcă eșecurile sunt mici, dacă îți dai seama de probleme la timp. Am lucrat cu oameni, nu cu îngeri, dar le mulțumesc multora pentru profesionalismul lor, sunt funcționari de carieră care merită tot respectul comunității.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *