Cand se vopsesc, de fapt, ouale de Paste! Greseala pe care gospodinele o fac an de an

Cand se vopsesc, de fapt, ouale de Paste! Greseala pe care gospodinele o fac an de an

Ouăle de Paşte, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi „miercurea Paresimilor”

Tradiţia spune că în Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori.

Exista obiceiul ca de la lăsatul secului şi până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle. Era credinţa că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paşte. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite.

Chiar dacă ele erau strânse în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Paştelui, însă, niciodată în Vinerea Mare.

Tradiţia populară mai spune că ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească. În acelaşi timp, oul simbolizează viaţa eternă, fertilitatea, renaşterea şi norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori şi oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viaţă, urmată de explozia cromatică specifică.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *