Cand incepe postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Ce nu ai voie sa faci in aceste zile

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe luni, pe 27 iunie. Postul Sfinţilor Apostoli mai este cunoscut şi sub denumirea populară de Postul Sâmpetru.

 În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

– Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

– Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

– Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

– Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

– Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

– Se spune că cine se scoală de dimineața, în fiecare zi de post, ca să vadă răsăritul Constelației Cloșca, va avea tot anul parte de bine și i se vor împlini toate dorințele.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *