„BOMBA” !!! Marin Anton, liderul PNL Giurgiu a declarat public intr-o conferinta de presa ca este … nevinovat

„BOMBA” !!! Marin Anton, liderul PNL Giurgiu a declarat public intr-o conferinta de presa ca este … nevinovat

Joi, 11 ianuarie, la ora 18:30 am fost invitați la prima conferință de presă  din acest an a organizației PNL Giurgiu. Conferința de presă a fost ținută de liderul acestui partid, Marin Anton. Toți cei prezenți așteptam de la Marin Anton dezvăluiri de ultimă oră legate de noul dosar întocmit de către DNA în care se vorbește despre o mită de aproximativ 5 milioane de euro, mită pe care Marin Anton ar fi primit-o în perioada în care a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Marin Anton a prezentat o serie de argumente favorabile domniei sale, a vorbit de documente semnate de altcineva în perioada în care nu era prezent în minister și multe alte amănunte, unele interesante, altele nu. Cert este că unei firme  de construcții în care Marin Anton era acționar i-au fost virați în cont, în urma unor lucrări efectuate, spune Marin Anton, 5 milioane de euro. Din punctul de vedere al lui Marin Anton dosarul este o făcătură, drept pentru care îl va acționa în instanță pe procurorul de caz. Concluzia: Marin Anton se declară nevinovat. Cum la noi funcționează prezumția de nevinovăție, până la o hotărâre a instanței definitivă și irevocabilă despre Marin Anton se poate spune că este nevinovat.

Despre demisie a spus că a discutat cu președintele partidului Ludovic Orban care i-a spus că în conformitate cu prevederile statutare nu trebuie să-și de demisia din partid, mai mult decât atât, toți membrii din biroul politic județean i-au cerut să nu-și dea demisia. Cred și eu, dacă și-ar fi dat demisia cine ar mai suporta toate cheltuielile partidului. Iar din onoare, a mai spus Marin Anton, nu va face acest lucru deoarece nu dorește să le dea satisfacție celor din PSD.

Ca și noutate, lider de grup al consilierilor județeni a fost numit Nicușor Iacob din Ogrezeni, care tot din spusele lui Marin Anton nu a avut nici un fel de relație cu fostul deputat Dan Pasat. Habar nu am despre ce fel de relație o fi vorba. Din poză Nicușor Iacob pare un bărbat serios.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *