BOGDAN NICOLAE FUNCTIONAR PUBLIC APIA – GIURGIU AFLAT IN STARE DE INCOMPATIBILITATE

Agenția Naționalã de Integritate a constatat încãlcarea regimului juridic al incompatibilitãților de cãtre BOGDAN NICOLAE, funcționar public în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Giurgiu. 

  BOGDAN NICOLAE s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012-17 decembrie 2013, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Putineiu, jud. Giurgiu, încălcând astfel, dispozițiile art. 94 alin. (1), alin. (2), lit. a) din Legea 161/2003, potrivit cãrora „Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică; Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”.

De asemenea, starea de incompatibilitate a intervenit și ca urmare a faptului că la data de 12 mai 2012, BOGDAN NICOLAE  în calitate de funcționar public, a semnat în baza unei procuri notariale, pentru și în numele fiului său (administrator și asociat unic al S.C. Adimar Agricola S.R.L.), cererea de plată unică pe suprafață, depusă de societatea comercială la A.P.I.A. – Centrul Județean Giurgiu, în vederea accesării fondurilor comunitare nerambursabile în sectorul vegetal, încălcând astfel, dispozițiile art. 94, alin. (4), din Legea 161/2003, potrivit cãrora „ […] Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită”.

Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.BOGDAN NICOLAE a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *