Boboteaza

Cea mai însemnată sărbătoare din câşlegile de iarnă, după Sfântul Vasile, este Botezul Domnului sau Boboteaza, celebrată de către creştinii ortodocşi la fiecare început de an, pe 6 ianuarie. Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii, după cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez.

Din punct de vedere bisericesc, este vorba despre o sărbătoare foarte veche, ce-şi are originea în Ţara Sfântă. Slujba de Bobotează nu se săvârşeşte în biserică, ci afară, lângă o apă curgătoare ori o fântână. Acum este momentul din an în care credincioşii primesc agheazma mare, cu puteri deosebite, care vindecă, însănătoşeşte şi curăţă sufletul şi trupul. Tot de Bobotează, în curţile bisericilor se amenajează cruci din gheaţă, simbolurile acestei sărbători. De obicei, în această perioadă este foarte frig, fiind foarte cunoscută şi des folosită expresia “gerul Bobotezei”.

În Ajun de Bobotează

Marea sărbătoare creştină este precedată de o zi de post, ce reprezintă jertfa omului dinaintea primirii apei sfinţite. Este vorba despre Ajunul Bobotezei, când preotul umblă din casă în casă cu crucea, stropind cu un mănunchi de busuioc agheazmă peste toate acareturile gospodăriei. Venirea preotului este anunţată zgomotos de un grup de copii care strigă tare “Chiralesaaa!”, expresie ce vine de la Kirie Eleison, adică Doamne miluieşte! Există credinţa că, strigând Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei. Copiii primesc nuci, mere sau bani, în timp ce “în casa cea mare”, fiecare gospodină pregăteşte bucate de post: prune sau pere uscate fierte, bob, colivă, salată de fasole. Preotul primeşte un fuior de cânepă, un colac şi o sumă de bani. Din fuior părintele este obligat să facă funia la clopot, precum şi cea pentru gropar, cu care se lasă sicriul în groapă. Se spune că din fuior Maica Domnului va face o plasă pe care o va trece de trei ori prin iad, salvând sufletele care se vor agăţa de ea. Cu acest prilej se mai pune şi câte o cruce mică, cu un fir roşu şi busuioc, în locurile unde se adapă vitele, uneori şi pe poartă. Cei care au mari necazuri şi tinerii care doresc să aibă noroc în căsnicie ţin post negru în această zi.

Semne bune, de belşug

La ţară, preotul este aşteptat cu casa curată, iar pe masă se aşează un vas cu apă, o farfurioară cu sare, una cu grăunţe şi un colac. Femeile îşi întind pe gard covoarele, macaturile şi ţesăturile să fie botezate şi astfel să devină mai trainice, aducătoare de sănătate şi, mai ales, să fie păzite de molii. Înainte să intre preotul în casã, fetele îşi aşează pe prag şiragurile de mărgele să păşească peste ele, fiindcă cea care le va purta va fi mai iubitã. Acum fetele fac tot posibilul să ceară sau să fure busuioc din “sfeştocul popii”, urmând ca, pus sub pernă, acesta să le aducă în vis ursitul. Femeile şi fetele, în Ajun, stau numai pe marginea patului, ca să le stea lăudătorii şi cloştile pe ouã. În Ajun nu se toarce şi nu se ţese, fiindcă este rău de ros, adică dau şoarecii, moliile şi şobolanii. Feciorii ţin post, pentru că de Bobotează se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat încotro îi va fi norocul. Tradiţia mai spune că de la Anul Nou la Bobotează nu este bine să te îmbăiezi, fiindcă apele nu-s sfinţite. Când preotul sfinţeşte apa, gospodarul scoate vitele din grajd, ca şi acestea să fie botezate pentru sănătate. La Bobotează nu se spală rufe.

Iordănitul

Iordănitul este urarea de bine pentru noul an. De la Bobotează la Sfântul loan, grupuri de flăcăi care intrau şi în curţile caselor, pe cine întâlneau în cale, în special pe bărbaţi, îi ridicau în poziţie verticală de la pământ, făcându-le în mare zgomot urări de bine. În schimb erau dăruiţi cu bani, cozonaci, ca şi la colindat sau pluguşor. Iordănitul femeilor este un alt obicei, întâlnit mai ales în satele din nordul ţării. Pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. Se mai spune că fetele care cad pe gheaţă de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

Credinţe şi obiceiuri

Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii şi, mai ales, a apelor, de forţele răului. În localităţile aşezate pe malul unui râu, sau pe ţărmul mării, se obişnuieşte ca preotul să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar flăcăii curajoşi pentru a o aduce înapoi. Se spune ca acela care ţine priveghi în noaptea de ajun şi va avea norocul să vadă cerurile deschizându-se va primi de la Dumnezeu orice va cere. Tot la Bobotează se afumă grajdurile şi animalele pentru alungarea duhurilor rele din acestea, se aprind focuri pe câmp sau se colindă zgomotos. Toate acestea au un rol de curăţire şi îndepărtare a răului. Tradiţia cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu. Poporul consideră că Boboteaza e dricul iernii. De acum crapă gerul şi iarna e pe ducă. Ploaia la Bobotează prevesteşte o iarnă lunga, iar timpul frumos anunţă o vară pe măsură. Dacă bate crivăţul este semn că vor fi roade în bucate, iar de curge din streaşină se va face vin bun.

Agheazma mare…

… împărţită după slujba de Bobotează în biserici, este păstrată cu sfinţenie, fiind considerată drept leac pentru boli, dar şi pentru momentele în care gospodinele cred că familia sau gospodăria au primit „făcături” necurate. Momentul luării agheazmei provoacă îmbulzeală, căci luată înaintea altora e „mai bună pentru dragoste, cinste, măritare”. Din aceasta beau toţi ai casei, punându-se chiar şi în mancarea vitelor. Chiar şi copiii morţi nebotezaţi pot primi botezul dacă mamele lor cară şapte ani la rând, de la şapte biserici, agheazma mare şi le stropesc mormintele.

Dincolo de aceste obiceiuri populare, semnificaţia principală a Bobotezei rămâne una religioasă, un prilej de a încerca să ne luminăm sufletele, aşa cum aminteşte şi troparul Bobotezei: “In Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *