Biblia, MISTERE care nu au fost descifrate niciodata

Biblia conține  enigme care nu au putut fi dezlegate până în zilele noastre. Iata o parte din misterele prezente în Cartea Sfântă, care nu și-au găsit răspunsul.

Dumnezeu, numele plin de taine

Potrivit  tradiţiei evreieşti, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvânt cu patru litere. El a fost scris „YHVH” – această combinaţie de litere este menită să fie numele adevărat al lui Dumnezeu, însă nimeni nu ştie cum se pronunţă. Pronunţia corectă a dispărut din istorie şi tot ceea ce avem astăzi sunt doar presupuneri. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi Iahwe, Iahve sau Iehova.

Anul real de naştere al lui Iisus

Cele mai multe evenimente care sunt descrise de Evanghelii nu sunt legate de o dată exactă, iar naşterea lui Iisus nu face excepţie. În Evanghelia după Luca se spune că Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod, când a avut loc primul recensământ. Ceea ce este imposibil, din datele istorice cunoscute până azi.

Deşi Quirinius a efectuat un recensământ în jurul anilor 6-7 d.Hr., acesta nu se suprapune cu domnia lui Irod. La momentul acestui recensământ, Irod murise de aproape un deceniu. Ceea ce înseamnă că cele două indicii despre naşterea lui Iisus se contrazic reciproc.

Care este locul crucificării lui Iisus

Noul Testament marchează Crucificarea lui Iisus Hristos drept evenimentul cel mai important din istoria omenirii sau cel puțin a creștinătății. Dar unde a avut loc acest eveniment de așa o importanță? Nu se cunoaște exact acest lucru. Biblia spune ca Răstignirea a avut loc pe Golgota, unul dintre dealurile din afara Ierusalimului. Este unul dintre foarte puținele detalii din cele patru Evanghelii care coincid. Învățații contemporani consideră că Golgota ar putea fi zona denumită azi “Gordon’s Calvary”, în apropiere de Ierusalim, descoperită de britanicul Charles Gordon la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Locul exact unde se află Arca lui Noe

Cel puțin din vremea lui Eusebiu (275-339 d.Hr.) şi până astăzi, căutarea rămăşițelor Arcei lui Noe a constituit un lucru fascinant pentru creştini, evrei şi musulmani.

Mulţi consideră că locul în care s-ar afla Arca lui Noe ar fi muntele Ararat din Turcia. Deşi în Geneză se menţionează că Arca ar fi ajuns la Urartu, un vechi imperiu din estul Turciei, nu există nicio dovadă care să indice existenţa unui potop uriaş care să fi afectat vreodată această zonă.

Cărţile ce sunt lipsă din Biblie

Biblia este una dintre cărţile care conţin cele mai multe cuvinte scrise vreodată. Dar ea a fost mult mai cuprinzătoare. Cel puţin 17 cărţi lipsesc din versiunea modernă a Bibliei şi nu se ştie nimic despre ce s-a petrecut cu acestea.

Au existat Sodoma și Gomora?

Biblia spune că pentru păcatele și murdaria morală a locuitorilor lor, orașele antice Sodoma și Gomora au fost distruse prin “foc și pucioasă venită de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza 19:24-25). Interesant este că cele două orașe și soarta lor e relatată atât în creștinism cât și în islam.Totuși, existența istorică a Sodomei și a Gomorei este un subiect de dezbatere în rândul arheologilor. Biblia le așează în apropierea Mării Moarte. Dar orașele candidate sunt mult mai numeroase:Bab edh-Dhra, Numeira, es-Safi, Feifeh si Khanazir. Toate prezintăurme de arsuri și de sulf pe multe din pietre și sunt caracterizate de o încetare subită și imediată a populării către finalul Epocii timpurii a Bronzului.

Deși nu putem ști dacă acestea sunt celebrele orașe biblice sau care dintre ele, cert este căele erau niște orașe înfloritoare; au fost găsite aicichiar și urmele unui ziggurat (piramida in scari), alaturi de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt, potrivit historia.ro.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *