Badalau ridica inca o data securea razboiului impotriva ALDE

Am urmărit, aşa cum v-am promis, „minunata” conferinţă de presă a senatorului Niculae Bădălău din 13 august şi chiar am avut senzaţia că urmăresc secvenţe din celebrul film „ Senatorul melcilor „ .

În articolul de ieri am vorbit despre prima parte a conferinţei de presă. Azi vom vorbi de partea de sfârşit a conferinţei, iar într-o altă ediţie vom vorbi despre conţinutul dintre cele două părţi prezentate.

Nu este prima dată când Bădălău atacă direct, la baionetă, ALDE Giurgiu. Îmi amintesc că preşedintele ALDE, Toma Petcu a ieşit într-o conferinţă de presă demontând punct cu punct acuzele venite din partea lui Bădălău. Credeam că senatorul Bădălău se va linişti şi că a reuşit să înţeleagă că acuzaţiile pe care le-a adus ALDE sunt nefondate şi că probabil altcineva bagă băţul prin gard, aşa cum îi place senatorului să spună, tocmai ca să distrugă, dacă este posibil, această alianţă.

Numai că Bădălău perseverează şi continuă, inclusiv în conferinţa din 13 august, zi ce poate fi cu ghinion pentru Bădălău tocmai datorită atacurilor îndreptate spre ALDE, întrebat fiind în timpul conferinţei de un reprezentant al presei locale despre cum vede poziţionarea ALDE la viitoarele alegeri locale care ca şi la alegerile trecute au candidat pe liste separate, Bădălău a spus:

„ Au candidat şi separat. Vi s-a părut că la nivel de judeţ ne-am certat eu cu Toma Petcu ? Mai bagă el băţul prin gard, se mai duce pe la primarii PSD. Astat e. Uşor, uşor se potoleşte. … Nu am reproşuri nici la unii parlamentari care se dau tumba, deci nu au înţeles nimic din politică … „

După care Niculae Bădălău încearcă să dreagă busuiocul:

„ Toma Petcu a reuşit să aibă o organizaţie puternică, o organizaţie ALDE la nivel de ţară extrem de puternică, nu ştiu dacă nu este prima pe ţară.”

Niculae Bădălău cred că este singurul politician din ţară care reuşeşte performanţa ca în doar câteva minute să se autocontrazică. Bădălău este capabil să ştergă pe jos cu un om, să-l umilească, după care să-l laude pentru rezistenţa de care a dat dovadă pentru binele partidului. Sunt convins că deputatul Toma Petcu îl va informa pe Tăriceanu despre atacurile la care este supus ALDE de către un partener de coaliţie.

După comportamentul politic al senatorului Niculae Bădălău foarte mulţi oameni se întreabă din ce partid face parte, sau ale cui interese le reprezintă. Această întrebare este extrem de firească atâta timp cât Bădălău îl atacă permanent pe Dragnea, mai nou pe Carmen Dan care din afirmaţiile lui rezultă că ministrul de interne a revocat cel mai bun prefect din toate timpurile pe care l-a avut judeţul Giurgiu. De  asemenea în repetate rânduri Bădălău atacă ALDE frontal, în mod nedisimulat. În PSD Giurgiu a pierdut susţinerea celor mai importanţi primari cum ar fi  primarul oraşului Giurgiu Nicolae Barbu, primarul oraşului Mihăileşti Mihai Dobre, primarul comunei Ghimpaţi Constantin Cărăpănceanu şi lista cu primari poate continua. Bădălău nu ratează niciun prilej să o laude pe deputata Elena Dinu, în timp ce despre ceilalţi parlamentari PSD spune că fac … tumbe.

Cu alte informaţii despre această minunată, extraordinară conferinţă de presă vom reveni după 15 august.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *