Badalau face tot ce depinde de el ca sa intareasca opozitia parlamentara cu inca trei din cei cinci parlamentari ai PSD Giurgiu

Pentru conducerea actuală a PSD Giurgiu am devenit o persoană indezirabilă probabil din cauza întrebărilor incomode pe care le adresez și a faptului că îi critic ori de câte ori măsurile luate de ei contravin intereselor marii majorități a oamenilor de rând, oameni de care-și aduc aminte doar cu ocazia alegerilor. Acesta cred că est laitmotivul pentru care nu mai am acces la conferințele de presă ale PSD-ului giurgiuvean. Din acest considerent nu am putut participat la ultima conferință de presă a PSD la care a fost prezent senatorul Niculae Bădălău.

Iată ce scrie jurnalistul Ion Diaconescu în publicația Opinia Giurgiuveanului:

 “Voiam să vă întrebăm și noi de domnul Cuc, de domnul Andrei Alexandru…“.
Răspunsul a venit… cu manta, ca la biliard. Niculae Bădălău a bătut șaua să priceapă “împricinații”, iar ceea ce a spus a semănat mai mult ca o amenințare voalată, ca o declarație de război, nicidecum ca o mediere… părintească.
“Eu, cât am fost președinte aici am încercat și cred că am reușit să construiesc o organizație nouă, cu oameni noi.
E foarte greu să te adaptezi cerințelor, rigorilor care sunt în Partidul Social Democrat.
Nu voi accepta niciodată să se faca o dizidența nici penelistă, nici pepededistă… Dar, așa cum s-a întâmplat, sunt unii care se adaptează sau nu se adaptează. Cei care nu se adaptează să fie sănătoși, să meargă mai departe, dar nu cu noi! Asta-i foarte clar! Eu încă aștept să-i văd mergând în teritoriu ca parlamentarii”

Sunt singurul care am scris despre Niculae Bădălău că este cel mai bun produs politic pe care l-a dat PSD-ul. Nici acum nu-mi retrag afirmația făcută cu mult timp în urmă, acest om este genial. Acel geniu nociv care i-au făcut celebri pe Adolf Hitler sau Benito Mussolini și mulți alți dictatori care de-a lungul istoriei au provocat crime și multe alte atrocități doar din dorința lor bolnavă de a deține putere absolută.

Dacă-l analizăm pe Niculae Bădălău  ca pe un geniu al politicii privindu-l prin prisma celor doi dictatori despre care am făcut vorbire și punându-l pe o scară valorică,  observăm că are tendințele unui mic dictator.

Niculae Bădălău a reușit să transforme județul Giurgiu într-o feudă personală din punct de vedere politic.

În PSD Giurgiu  absolut nimeni nu are dreptul la păreri personale. Dacă cineva îndrăznește acest lucru este mazilit din partid, exemplul cel mai elocvent petrecut de curând a fost mazilirea subprefectului Fabian Târcă.  Acum, după propriile declarații mai nou se pare că i-au căzut în dizgrație deputații Alexandru Andrei, Răzvan Cuc, senatorul Cristian Marciu, primarul municipiului Giurgiu Nicolae Barbu, primarul orașului Mihăilești Mihai Dobre și alți primari din județul Giurgiu. Pe surse am aflat că motivul real pentru care aceștia i-au căzut în dizgrație este unul cât se poate de simplu și anume că deputatul Răzvan Cuc intenționează să candideze pentru poziția de președinte al organizației județene a PSD Giurgiu, iar Niculae Bădălău și-l dorește în această funcție pe unicul, cel mai cel, cel mai bun dintre cei buni, finul domniei sale care ocupă acum, să vedem pentru cât timp, funcția de președinte al consiliului județean, Marian Mina.

Tot din dorința de a-și arăta puterea și influența pe care o are în partid numește oameni fără absolut nici o expertiză în funcții cheie în aparatul de stat. Exemplele cu astfel de numiri nu le mai reiau pentru că sunt arhicunoscute.

Acum vin și mă întreb:  Oare acest mod de, hai să-i spunem mod de lucru, nu aduce grave prejudicii partidului?  Când numești oameni fără expertiză și mai ales fără experiență în funcții importante doar ca să-i ții sub control fie pe ei, fie pe primarii ale căror neamuri sunt cei numiți, nu cumva  aduce prejudicii de imagine în rândul propriului electorat, care văd ce se întâmplă,  în sensul că unii se îmbogățesc pe spinarea lor, în timp ce ei trăiesc din ce în ce mai rău grație măririlor, dar nu măririlor de salariu ci măririle prețurilor despre care nu se vorbește în programul de guvernare? Faptul că voalat îi ameninți pe parlamentarii care nu îți satisfac dorințele că vor fi excluși din partid,  acest lucru nu slăbește partidul? Se vorbește despre statul paralel,  oare pe ce  linie a paralelei s-o situa Niculae Bădălău? Pentru că pe linia  favorabilă PSD-ului  în mod sigur nu se găsește.

Îmi doresc ca PSD-ul să devină un partid despre care să nu se mai poată spune că este un partid al corupților. Îmi doresc și eu dar … câte dorințe nu am avut care din păcate nu s-au împlinit.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *