Astazi este Sfantul Vasile. Traditii si obiceiuri pe care trebuie sa le respecti

Astazi este Sfantul Vasile. Traditii si obiceiuri pe care trebuie sa le respecti

Pe 1 ianuarie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântului Vasile cel Mare – episcop de Cezareea, unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe şi, în acelaşi timp, primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, spitale şi aziluri pentru săraci. Prima zi a anului marchează sărbătoarea Sfântului Vasile, denumită în tradiţia populară şi Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului, fiind o zi care abundă în tradiţii, practici magice şi ritualuri.

Prezenţa Sfântului Vasile este explicată diferit, prin prisma mitologiei populare. În unele locuri, Vasile este considerat a fi chiar numele de botez al lui Iisus Cristos, alteori apare ca fiind primul petrecăreţ, cel care a iniţiat tradiţia sărbătorii care îi poartă numele, dar peste tot este celebrat cu mare bucurie.

Prima zi din an este considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice. Tradiţiile care se săvârşeau în această zi marchează începutul, nu doar al unui nou an, dar şi, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viaţă.

Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc.

Astfel, „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi „Vasilica ” sunt cele mai importante texte „magice” care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică: sunt adresate fiecărui gospodar în parte, dar acelaşi conţinut se referă şi se repetă pentru toţi membrii comunităţii. În aceeaşi categorie se integrează şi textele ce urează bunăstare fizică şi materială individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă).

Obiceiuri din străbuni

De 1 ianuarie, există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor:

  • Astfel, prima zi a anului este ziua în care fetele pun punți pentru a visa bărbatul cu care se vor căsători. Punțile sunt făcute din rămurele de măr dulce, construite din două crenguțe, care sunt, mai apoi, plasate în locuri ascunse. De ele se leagă un mănunchi de busuioc, o pară de argint legată cu un fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele. Tradiția românească spune că dacă puntea este plină de brumă, atunci fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.
  • Mai este și un alt ritual vechi, care ne învață că fata care vrea să afle dacă se va mărita în cursul anului sau în anii viitori, trebuie să meargă în cotețul porcilor sau în grajdul vitelor. Aici va trebui să dea cu piciorul într-un porc sau într-o vită și să rostească următoarele cuvinte: „hui etimp” (anul acesta), „hui atimp” (anul viitor), „hui dincolo deatimp” (al doilea an). Dacă porcul grohăie, iar vita se mișcă la prima strigare atunci fata se mărită în lunile care vin, iar dacă se mișcă la a doua sau la a treia strigare atunci fata se va mărita peste un an sau doi.
  • Un obicei foarte popular, în special printre, copii este „sorcovitul”. În cursul dimineţii, grupuri de copii merg „cu sorcova”. În prezent, aceasta este confecţionată de obicei din flori de hârtie, în timp ce la origine, sorcova era formată din nuiele înverzite. Copii rostesc urări augurale, în timp ce lovesc uşor cu sorcova umărul celui „sorcovit”. Semnificaţia acestui obicei este transmiterea de urări de vigoare şi belşug.
  • Un obicei săvârşit colectiv de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Astfel, aceştia dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc.
  • De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: „Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.
  • Se mai spune că primul musafir care îţi intră în casă e bine să fie un bărbat. Cum ţi-a fost musafirul din ziua de Sf. Vasile, bogat ori sărac, aşa vei fi, cu îndestulare ori lipsuri, tot anul.
  • Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc şi nicidecum de gaină, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug.
  • La Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.
  • Tot in ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credinţa că atât vin cât va bea omul în aceasta zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului. În această zi, femeile beau şi joacă fusul şi furca, pentru a creşte cânepa peste an.

 

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *