Anunt de la METEO. Ce se intampla dupa ce trece acest val de ploi si ninsori

În cursul zilei de astăzi şi mâine dimineaţă valul de ploi şi ninsori se va opri, însă ne aşteaptă o altă surpriză peste doar câteva zile, anunţă meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În cursul acestei ierni, vom avea nu mai puţin de 4 valuri de viscol.

Un nou val de ploi şi ninsori loveşte România începând de joi 30 noiembrie, începând din Vestul ţării, după care pe data de 1 decembrie, ploile şi ninsorile se extind în toată ţara.

“Treptat spre sfârşitul acestei zile şi mâine aria precipitaţiilor se restrânge, temperaturile mai cresc uşor, dar un nou front atmosferic va traversa România cel mai probabil în regiunile vestice din 30, iar în noaptea de 30 spre 1 ploile să apară şi în Sud. Cu acest scenariu ar fi să plouă în toate regiunile pe data 1 şi va fi o pauză pe 2 decembrie”.

Miercuri, cerul se mai limpezeste, va fi doar temporar innorat si precipitaţiile, slabe si indeosebi in estul tarii, vor fi izolate si predominant sub formã de ploaie. La munte, pe arii restrânse, va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte. Dar maximele vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie -între 0 grade la Miercurea Ciuc şi 10 grade la Constanta. Dimineaţa în zonele joase, pe arii restrinse, va fi ceaţă.

Joi, din pacate, vremea se strica iar -se innoreaza, reapar precipitatiille si se extind treptat in toata tara. În jumatea de vest a teritoriului şi în zona montanã, cantitãţile de apã vor putea depãşi local 15 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi mixte, în vest, centru şi nord, vor predomina ploile, iar în rest va ploua. Vântul se va reactiva si el în majoritatea zonelor, mai susţinut în vest, sud-est şi la munte, dar tot pe creste va avea vitezele cele mai mari. Temperaturile vor marca insa o uşoarã crestere, astfel cã maximele se vor încadra între 2 şi 12 grade, chiar mai ridicate, pana spre 14 grade, in Dobrogea (13 Tulcea, 14 Constanta). Dimineaţã, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Avertismentul meteorologilor pentru această iarnă este îngrijorător. Ne așteaptă patru valuri de ninsori viscolite în această iarnă.

.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *