Alerta de canicula pana duminica. Temperaturile ajung si la 37 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de căldură, caniculă şi disconfort termic în intervalul 28-31 iulieÎn acest interval, temperaturile ajung şi la 37 de grade celsius.

Informarea meteorologică de caniculă a intrat în vigoare joi şi expiră duminică. „În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36…37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade„, informează ANM.

 Potrivit ANM, disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Meteorologii mai precizează însă că şi instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.

 Astfel, local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *