A murit regele, a inviat regele … Traiasca regele !!!

După orice bătălie există un învingător și un învins. Din această bătălie a ieșit învingător Barbu. Numai că cel care a pierdut nu este Floricel, învins a ieșit giurgiuveanul. Sau poate eu mă înșel, poate eu și cei peste 11 mii de giurgiuveni care l-au votat pe Floricel  trăim într-o altă dimensiune. Poate că noi trăim într-o zonă crepusculară, în timp ce majoritatea giurgiuvenilor trăiesc pe frumoasa câmpie a Edenului.

Spun acest lucru pentru că altă explicație nu găsesc. Dacă din cei 58 de mii de cetățeni cu drept de vot, doar 11 mii l-au creditat pe Floricel, înseamnă că cei 12 mii care l-au votat pe Barbu, plus cei are au votat alte partide, respectiv 3 mii, adunați cu cei care nu și-au exercitat dreptul de vot, 32 de mii, acest lucru mă duce cu gândul că aproximativ 47 de mii de giurgiuveni sunt mulțumiți de felul cum trăiesc în Giurgiu. I-am adunat și pe cei 32 de mii de locuitori ai orașului care nu au votat, la PSD, pentru că nu există altă explicație.  Nu pot realiza care a fost motivul sau motivele care i-a determinat să rămână în casă, în loc să iasă la vot. Înseamnă  că sunt mulțumiți de felul în care trăiesc!

Da! Sunt mulțumiți că nu au locuri de muncă și iată cum în acest context sunt nevoit să-i dau dreptate primarului Barbu care spunea că giurgiuvenii sunt puturoși. Sunt mulțumiți că primăvara merg prin noroaie, iar curțile le sunt inundate atunci când plouă. Sunt muțumiți că în timpul verii nu pot lăsa ferestrele deschise să se aerisească pentru că le intră în casă praful după stradă, muștele și țânțarii. Sunt muțumiți că iarna rămân înzăpeziți de nici salvarea nu poate intra pe ulițele  lor. Sunt mulțumiți  pentru că copiii lor au devenit sclavi prin țări străine. Sunt mulțumiți că spitalul județean are mai mult rol ambulatoriu datorită faptului că nu dispune de tehnică medicală performantă, iar cazurile mai grave sunt trimise cu salvarea la spitalele din București și, de cele mai multe ori ajung prea târziu. Sunt mulțumiți că învățământul giurgiuvean este clasat pe ultimul loc din țară, de parcă acest lucru se face dinadins ca să ne îndobitocească copiii. Și câte alte mulțumiri nu au giurgiuvenii noștri.

Ei bine, dragii mei giurgiuveni, dacă sunteți atât de mulțumiți mie nu-mi rămâne decât să vă urez în continuare să fiți cel puțin la fel de mulțumiți în următorii patru ani. Dumneavoastră în cunoștință de cauză v-ați votat viitorul! Iar cei care nu s-au prezentat la vot sunt în egală măsură mulțumiți ca și cei care au votat PSD-ul.

Ținând cont de mulțumirile giurgiuvenilor fac un apel către conducerea PNL-ului din Giurgiu să-și retragă atât consilierii locali cât și consilierii județeni. După cum știm PSD-ul deține majoritatea atât la consiliul local, cât și la consiliul județean. Rolul consilierilor PNL în actualul context politic este unul pur decorativ, deoarece toate proiectele propuse de PSD, chiar și cele care sunt nocive pentru giurgiuveni, vor trece fără nici un fel de probleme. Iar dacă se opun proiectelor, nu exclud posibilitatea să apară o nouă listă a rușinii cu consilierii care se opun „dezvoltării” municipiului și județului. Sau, și mai grav, să li se reproșeze că și ei sunt părtași la noile majorării în cea ce privește creșterea invetitabilă a taxelor și impozitelor acum când visteria este  goală.  Lăsați-i pe cei de la PSD să-și ducă la bun sfârșit promisiunile făcute electoratului! Lăsați-i pe giurgiuveni să fie mulțumiți în continuare și să culeagă ceea ce au semănat!   

Dar îmi este foarte greu să cred că PNL-ul va face acest lucru. Probabil se vor prevala de exercițiul democratic, de pluripartidismul politic. Frecții la un picior de lemn care a făcut reumatism! Este clar ca lumina zilei că în județul Giurgiu ne-am întors la ceea ce a fost înainte de 1989, cu o singură diferență, acum se fură mult mai mult.    

Închei prin a-l felicita pe domnul Barbu pentru victoria obținută, dar acest lucru nu înseamnă că nu voi fi  mai vigilent decât am fost până acum și cu siguranță voi aduce la cunoștința opiniei publice toate neregulile constatate.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *