Thursday, December 6th, 2018

 

Canibalismul politic

Centenarul a trecut aproape neobservat, dacă ţinem cont de semnificaţia extraordinară a acestui moment unic în istoria României. 100 de ani de la reîntregirea teritoriului României, bun câştigat prin jertfa înaintaşilor noştri. Orice ţară civilizată din lume ar fi făcut din acest an, plin de încărcătură emoţională, un an de sărbătoare naţională făcută în aşa fel încât românii să se poată bucura de faptul că jertfa înaintaşilor nu a fost zadarnică. Dar noi, dintr-un an, am avut doar o singură zi de comunism autentic marcată prin parade militare. Sincer niciRead More


Cronica Giurgiuveana le ureaza tuturor sarbatoritilor de Sfantul Nicolae “LA MULTI ANI !”

În fiecare an, începând cu 6 decembrie, sufltele noastre încep să simtă cum ceva, parcă în atmsoferă e schimbat, se apropie o perioadă frumoasă a anului: „Sărbătorile de iarnă”, când oamenii sunt mai buni, mai frumoşi, mai intelepţi, care fac o gesturi minunate faţă de cei dragi şi nu numai. Sper ca Sărbătorile de Iarna, în special cea de Sfântul  Nicolae, să ne aducă lumină şi fericire, înțelepciune si speranță si sa ne facă mai buni, să ne ajute sa dăruim tot ce avem mai bun familiei, prietenilor si celorRead More