Monday, October 30th, 2017

 

O noua „gluma” facuta de PSD Giurgiu

Glumele „bune” din PSD Giurgiu continuă. Ultima şi cea mai de calitate dintre ele am citit-o într-o publicaţie locală, în cuprinsul cărei scria că Elena Dinu, deputat de Giurgiu, la viitoarele alegeri locale va fi  candidatul pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Sună pompos nu ? Şi mie mi se pare la fel. Este nedrept să-i dăm o astfel de titulatură pompoasă unui orăşel de provincie ce tinde să se transforme într-un oraş bacovian, dar cu un PUZ de perspectivă  ce se vrea să  transforme târgul nostruRead More


Noapte magica pentru tinerii din ALDE Giurgiu

Tinerii aldişti în frunte cu preşedintele TLDE Giurgiu Theodor Muşat au sărbătorit în stilul lor lor exuberant, non conformist sărbătoarea preluată de la americani, Hallowen. Modul de organizare al petrecerii a demonstrat că tinerii din ALDE ştiu să se mobilizeze exemplar atât la muncă dar şi la distracţie. Preşedintele organizaţiei de tineret spunea printre altele că acest moment unic nu-i aparţine în totalitate şi că acest lucru a fost posibil datorită implicării majorităţii celor prezenţi, dar mai ales a seniorilor partidului care le-au acordat tot concursul necesar pentru buna desfăşurareRead More