Friday, October 6th, 2017

 

Cine nu are dosar penal… sa-si cumpere

Să mai îndrăznească cineva să spună că  Marin Anton nu îi păstrează lipiţi de inimă,  precum marca de scrisoare pe anumiţi membri ai PSD .  Astăzi dosarul penal a devenit o marotă naţională, ceva de genul dacă nu ai dosar penal nu eşti în trend. Avem şi exemple în acest sens cum ar fi Sebastian Ghiţă. Are omul un ditamai dosarul penal? Are. Numai că  în loc să stea în puşcărie unde îi este locul, omul cu dosar penal stă bine mersi în afara graniţelor ţării într-o ditamai viloaia cuRead More


Romania, lovita de un val de aer polar. ANM a emis Cod portocaliu de ninsori si viscol – HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare de vreme rea tip cod portocaliu pentru sudul şi sud-estul ţării. Potrivit ANM, în intervalul 7 octombrie, ora 03.00 – 08 octombrie, ora 21.00, în Oltenia, vestul Munteniei, în sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 de l/mp, iar local se vor cumula 40 – 50 de l/mp. În zonele montane, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăşi 70 de km/h. ANM eRead More