September, 2017

 

Regretele impanate cu pareri de rau ale lui Ionel Dinu …

“ Cu părere de rău îi spun lui Marian Mina că este cel mai mare analfabet funcţional preşedinte de consiliu judeţean din punct de vedere administrativ…” Nimeni nu a uitat conferinţele de presă incendiare susţinute de Ionel Dinu din perioada mandatului 2012 – 2016,  atunci când a fost şi consilier local al municipiului Giurgiu. Nu de puţine ori adevărurile, unele dintre ele monumentale îi deranjau chiar şi pe cei din partidul din care făcea parte. Ionel Dinu cred că face parte dintre puţinii politicieni, cei drept pe cale de dispariţieRead More


Ministrul Transporturilor admite: „Statul a fost prejudiciat de foarte multi bani”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Suceviţa, că foarte multe companii străine care au câştigat lucrări de infrastructură în România au beneficiat de „bani nemunciţi” de la statul român. El a susţinut că antreprenorii străini au încheiat contracte defavorabile statului român, care le-au permis acestora să solicite sume suplimentare foarte mari.  „S-au încheiat foarte multe contracte care au fost defavorabile statului, în sensul că pe lângă sumele care au fost acordate în contracte, s-au făcut foarte multe dispute şi s-au luat bani, aş spune, nemunciţi de către anumiţi antreprenoriRead More


Tariceanu: Eu nu am vazut nicio scumpire la carburant. Despre ce vorbim?

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că nu a văzut nicio scumpire la carburanți după reintroducerea accizei, informează Realitatea TV ,,Eu nu am văzut nicio scumpire la carburant. Știu că s-au întâmplat anumite majorări sau micșorări de prețuri. Nu știu dacă aveți mașină, vă duceți la benzinărie să cumpărați benzină sau motorină? Nu. Păcat, eu mă duc. Sunt niște diferențe de preț foarte mari care pot să meargă până la 10% între prețurile practicate de diferite rețele de distribuție și între stațiile de benzină care sunt de exemplu în București,Read More


Ministrul Mediului confirma reintroducerea unei TAXE AUTO

Prezentă ieri la evenimentul Aspen Energy Summit, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a confirmat faptul că se dorește reintroducerea unei noi taxe în locul timbrului de mediu. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat ieri, la Ploiești, că s-a constituit un grup de lucru care să vină cu o nouă formulă de impozitare a proprietarilor de autoturisme care generează poluare. “Nu trebuie să mai vedem pe șoselele patriei mașini care să pună în pericol siguranța cetățenilor, mașini care să polueze și cred că important este pentru fiecare dintre noi să trăim într-unRead More


SFATURI PRACTICE – Rezultatul, neasteptat!

Gospodinele cunosc numeroase “trucuri” menite să le uşureze munca. Spre exemplu, ştiai că drojdia rămâne proaspătă mai mult timp dacă o păstrezi într-un vas cu făină? Iata cateva sfaturi care iti vor fi de mare ajutor: Cartofii curata sticlele– Pentru a curata perfect sticlele, borcanele si carafele pe dinauntru, curatati 2-3 cartofi, taiati-i in cubulete si varati-i in recipientul din sticla pe care vreti sa il curatati. Deasupra turnati otet. Lasati sticlele sa stea asa o zi, scuturati-le bine, scoateti cartofii si otetul, clatiti cu apa fierbinte. Pastrati morcovii faraRead More


Vesti proaste de la Londra. Marea Britanie reintroduce vizele pentru romani si bulgari

Veşti proaste pentru cei care vor călători în Marea Britanie după 2019. Negociatorul-şef al Londrei pentru Brexit a declarat, joi, că Londra îşi rezervă dreptul de a introduce vize pentru cetăţenii din România, Bulgaria şi Polonia, peste doi ani.                                 Oficialul britanic a spus că, din moment ce Marea Britanie nu va mai face parte din Uniunea Europeană, îşi poate rezerva dreptul de a face schimbări în politica de migraţie. El a subliniat că nu vaRead More


Iti este lene sa faci sport? Bautura asta arde grasimea pentru tine

Slabitul trebuie sa fie un proces sanatos, care sa includa o alimentatie sanatoasa si miscare zilnica. Dar ce se intampla daca nu ai timp? Ei bine, aceasta bautura are proprietatea uimitoare de a arde grasimile din corp, fara ca tu sa treci pe sala. Ingrediente 500ml de lapte de migdale 2 banane inghetate 2 lingurite de unt de migdale sau de ulei de cocos 2 linguri de iaurt grecesc 2 lingurite de miere un praf de nucsoara Mod de preparare Se pun toate ingredientele intr-un blender si se mixeaza timpRead More


Ministrul Justitiei, reactie furibunda dupa avizul negativ al CSM pe legile Justitiei: ‘Trebuie sa vedem daca au fost formulate din interese’

Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat că va lua în considerare numai o parte din opțiunile avizului negativ dat de CSM în cazul legilor Justiției. “Trebuie să vedem aceste opțiuni, aceste avize, dacă sunt formulate în spiritul reformării statului de drept sau dacă au fost formulate așa din interese ținând de statutul profesiei. De curând, CSM a propus scoaterea la concurs a 600 de locuri așa repede ca să ieșim cu salariile mari. Voi ține seama de unele propuneri, nu neapărat de cele de azi, ci de unele venite din sistem. Voi luaRead More


ANUNTUL OFICIAL facut de Presedintia Romaniei in urma cu putin timp

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a declarat joi că preşedintele Klaus Iohannis a luat act de avizul CSM în cazul legilor justiţiei, subliniind că Guvernul şi Parlamentul nu au cum să ignore acest aviz. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat joi negativ proiectul privind modificarea legilor Justiţiei. „Când aud declaraţiile astea am de multe ori senzaţia că printre noi, am o revelaţie aşa, că printre noi s-a coborât Duhul Sfânt şi care ne dă nouă sfaturi, păcătoşilor. Noi, păcătoşii, suntem oamenii politici şi Duhul Sfânt neRead More


Cresc preturile pe toata linia. Anuntul a fost facut de sefii companiilor din Romania

Managerii firmelor din România se aşteaptă la o creştere a preţurilor în aproape toate domeniile, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Datele arată unele modificări faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii august, când managerii estimau o creştere mai mare a afacerilor. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%). Cele mai semnificative scumpiri sunt anunțate de managerii societăţilor comerciale din domeniul comerțului cu amănuntul: se estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntulRead More