2017, anul Cocosului de Foc. Ce te asteapta in zodiacul chinezesc

Nelinişte, surprize, agitaţie şi tensiune cât cuprinde: aşa a arătat anul 2016, perfect caracterizat de maimuţa care îi este asociată în zodiacul chinezesc. 2017 ne aduce însă veşti mai bune, imprimând mai multă stabilitate climatului astrologic şi promiţându-ne recompense pe măsura eforturilor pe care le depunem!

Pregăteşte-te de muncă, muncă şi iar muncă, pentru că părăsim teritoriile haotice ale jucăuşei maimuţe, pentru a intra pe tărâmul astrologic al Cocoşului de Foc, promovând valori precum familia, hărnicia şi grija pentru aparenţe. Anul Cocoşului de Foc promite să fie cel în care „cum ne aşternem, aşa dormim”. Descoperă mai jos la ce să te aştepţi în anul ce va începe peste numai câteva săptămâni!

Anul Cocoşului de Foc răsplăteşte eforturile susţinute!

Zodiacul chinezesc sărbătoreşte Anul Nou Chinezesc pe 28 ianuarie, printr-o serie de festivităţi care ţin până pe 15 februarie. Cadouri vor fi schimbate, urări de bine vor fi formulate, iar lumea se va ruga pentru un an care să şteargă crunta amintire a momentelor tensionate, violente sau pur şi simplu neplăcute din 2016.

Cea mai bună veste este că Anul Cocoşului de Foc va fi o perioadă propice pentru zodiile harnice, muncitoare. Eforturile consecvente sunt preţuite de Cocoşul de Foc şi vor fi răsplătite ca atare. Nu ezita să îţi urmăreşti cu tenacitate visurile şi dă-ţi şi sufletul pentru ceea ce îţi doreşti: vei primi înapoi prosperitate, evoluţie profesională şi bani.

Anul Cocoşului de Foc este unul puternic, dar va valorifica integritatea şi eficienţa. Ai grijă de aspectul tău, precum un mândru cocoş care îşi expune penajul superb, multicolor; este un an în care aparenţele şi prima impresie vor cântări enorm. De asemenea, nu îţi asuma prea multe riscuri, ci urmăreşte constant acea cale cu rezultat previzibil, despre care ştii că a funcţionat şi în trecut: potecile sinuoase pe care adorai să te aventurezi te vor conduce acum în prăpăstii fără fund!

Şi relaţiile personale construite cu dedicaţie şi râvnă vor fi favorizate în 2017. Multe fete single care caută iubirea o vor găsi şi chiar o vor oficializa, Anul Cocoşului de Foc fiind unul al angajamentelor de durată.

Tradiţia chineză acordă un loc important şi cromaticii, considerând că nuanţele pe care le porţi îţi definesc nu doar traiectoria vizuală prin faţa celorlalţi, ci şi atitudinea şi rezultatele pe care le obţii în viaţă. Evită roşul, rozul sau burgundy (cel puţin în perioada Noului An Chinezesc) şi mizează în schimb pe tonuri care se potrivesc cu roşul Cocoşului de Foc, ănsă fără a-l imita. Integrează nuanţe de pământ, purpuriu şi lavandă, iar toate năzuinţele ţi se vor transforma pe loc în realitate.

Te întrebi ce te aşteaptă personal de la un an atât de promiţător? Cocoşul de Foc este darnic cu Dragonul, care va avea un an fabulos, generos cu Cocoşul (puţin subiectiv, nu?), Bivolul şi Şarpele, care vor avea un an foarte bun, amabil cu Tigrul şi Şobolanul (vor avea un an bun), capricios cu Porcul, Capra şi Maimuţa (an mixt) şi răuvoitor cu Câinele, Iepurele şi Calul.

Descoperă mai jos ce îţi rezervă Anul Cocoşului de Foc în funcţie de semnul din zodiacul chinezesc!

Şobolanul (anul naşterii: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008) va avea un an în care se va bucura de distracţie şi de o poziţie socială bună, dar şi de relaţii armonioase în familie. Trebuie să munceşti mult, pentru că vei întâlni câteva dificultăţi în carieră, dar nu uita să te relaxezi.

Bivolul (anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009) va trăi un an bun, în care toate eforturile îi vor fi răsplătite. Este un moment prielnic pentru economii, deoarece te bucuri de stabilitate pe plan financiar. Ai grijă să nu devii prea arogantă!

Tigrul (anul naşterii: 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010) se bucură de un an bun, dar va fi scuturat la un moment dat de o veste şocantă! Din fericire, ai toată susţinerea de care ai nevoie pentru a depăşi aceste dificultăţi.

Iepurele (anul naşterii: 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1998, 2011) se numără, din păcate, printre zodiile care vor avea parte de câteva clipe grele în 2017. Ai grijă la certurile cu apropiaţii, care se pot transforma în conflicte pe viaţă, şi gândeşte-te bine înainte de a-ţi asuma orice angajament!

Dragonul (anul naşterii: 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 1999, 2012) va avea unul dintre cei mai buni ani din viaţă. Va ploua cu succese peste capul tău; ar trebui să fii în extaz, pentru că eşti favorita Cocoşului de Foc!

Şarpele (anul naşterii: 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2000, 2013) a urcat în trenul favoriţilor din Anul Cocoşului de Foc. Ai parte de prosperitate materială, te bucuri de relaţii familiale armonioase şi de fericire conjugală. Mai mult, faci şi câteva economii pentru un viitor mai puţin favorabil. Ce îţi mai trebuie?!

Calul (anul naşterii: 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2001, 2014) are un an greu, dar va depăşi dificultăţile cu muncă grea. Nu sta deoparte şi nu te relaxa, pentru că secretul reuşitei în Anul Cocoşului de Foc stă în eforturile susţinute!

Capra (1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015) va fi favorita mediului profesional în 2017, dar nu acelaşi lucru poate fi afirmat despre viaţa personală. Te vei implica în relaţii dificile şi vei avea de suportat câteva tensiuni, dar le vei depăşi cu optimism.

Maimuţa (1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016) primeşte promisiuni de la Anul Cocoşului de Fier, dar nu va obţine rezultate decât dacă va şti să conceapă cele mai bune planuri şi să îşi pună în valoare ideile aşa cum trebuie.

Cocoşul (1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005) are „pile” la 2017, aşa că va avea parte de succes în afaceri, de dragoste şi de sănătate. Singura sa grijă va fi să nu considere că e un privilegiat şi să se lase purtat de val: chiar şi tu trebuie să munceşti în anul care te reprezintă!

Câinele (1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006) trebuie să se aştepte la un an confuz, presărat cu certuri şi cu probleme la care ar fi trebuit însă să se aştepte, pentru că sunt suma acţiunilor şi deciziilor sale. Caută cea mai bună cale de a ajunge la succes şi, odată găsită, nu te mai abate de la ea!

Porcul (1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007) va primi şi bune, şi rele de la 2017. Cariera merge brici, dar nu acelaşi lucru poate fi afirmat despre relaţiile personale, acolo unde tinzi să îţi iei angajamente spontane, care nu vor da roade.

Bazându-se pe muncă susţinută, pe fidelitate şi pe consecvenţă, Anul Cocoşului de Foc este cel în care ne clădim succesul cu propriile mâini! 

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *